Cum va fi organizat Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%?


Procedura privind organizarea Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5% a fost aprobată de Ordinul nr. 98/2022.

Registrul este organizat în format electronic şi este gestionat cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor.

Pe baza registrului se verifică îndeplinirea condiţiei referitoare la achiziţionarea cu cota redusă de TVA de 5% a unei singure locuinţe a cărei valoare depăşeşte suma de 450.000 lei, dar nu depăşeşte suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, prevăzută la art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 5 din Codul fiscal.

Registrul se consultă de notarii publici, înainte de autentificarea actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia de locuinţe a căror valoare depăşeşte suma de 450.000 lei, dar nu depăşeşte suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA de 5%.

Notarii publici sunt responsabili pentru înscrierea corectă şi completă a informaţiilor în registru iar accesul notarilor publici la registru se face pe baza unui certificat digital calificat, deţinut potrivit dispoziţiilor legale.