Au fost aprobate normele metodologice pentru aplicarea unor prevederi din Legea educaţiei


Au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referitoare la obligaţia unităţilor de învăţământ preuniversitar de a înscrie persoanele care nu deţin un cod numeric personal.

Conform Ordinului nr. 165/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 132/2022, părintele sau reprezentantul legal al unei persoane minore care nu deţine un cod numeric personal, întrucât nu este înregistrată în registrele de stare civilă române, poate solicita înscrierea acesteia într-o unitate de învăţământ preuniversitar.

Unitatea de învăţământ preuniversitar care primeşte solicitarea de înscriere are obligaţia de a proceda la înscrierea acesteia în învăţământul general obligatoriu, conform Calendarului anual de înscriere a copiilor în învăţământul primar.

După primirea solicitării, unitatea de învăţământ preuniversitar informează, în scris, serviciul public de asistenţă socială din cadrul unităţii administrativ – teritoriale pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea cu privire la situaţia persoanei pentru care s-a solicitat înscrierea în învăţământul preuniversitar în vederea efectuării demersurilor necesare înregistrării naşterii respectivei persoane în registrele de stare civilă române.

Iar după întocmirea actului de naştere, serviciul public de asistenţă socială competent comunică unităţii de învăţământ preuniversitar datele cu caracter personal necesare pentru actualizarea informaţiilor în bazele de date ale unităţii de învăţământ.