Regulamentul de organizare a Consiliului Concurenţei a fost actualizat


În Monitorul Oficial nr. 52/2022 a fost publicat Ordinul nr. 30/2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei are atribuţii privind protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

Consiliul Concurenţei, în calitate de autoritate de concurenţă, îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen şi în comisii.

Organele de conducere din cadrul Consiliului Concurenţei sunt: preşedintele, secretarul general, secretarul general adjunct, directorul general, directorii, directorii adjuncţi şi şefii de serviciu.

Organele de decizie la nivelul Consiliului Concurenţei sunt: plenul, comisiile şi preşedintele.

Iar în cadrul Consiliului Concurenţei sunt încadrate următoarele categorii de personal: funcţionari publici de specialitate, funcţionari publici pe funcţii publice generale, manageri publici şi personal contractual.