În Monitorul Oficial nr. 1235/2021 a fost publicată Instrucţiunea nr. 1/2021 privind modul de transmitere a raportărilor şi a altor documente în format electronic către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Instrucţiunea reglementează modul de transmitere a corespondenţei, raportărilor, inclusiv a situaţiilor lunare/trimestriale, a informaţiilor şi a altor documente în format electronic către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., de către entităţile autorizate/ avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către A.S.F., de către alte persoane fizice sau juridice care figurează în registrele A.S.F. ori de către persoanele care solicită A.S.F. pentru prima dată emiterea unui act individual.
Înscrisurile entităţilor şi ale persoanelor fizice şi juridice adresate A.S.F. sunt semnate olograf, fotocopiate sau scanate în format PDF sau sunt semnate cu semnătură electronică calificată de către persoana în drept, iar în cazul documentaţiei transmise aceasta va fi însoţită de adresa de însoţire şi de opisul documentaţiei; adresa de însoţire este transmisă cu număr de înregistrare.
Conform prevederilor legislative documentaţia transmisă A.S.F. este păstrată la sediul entităţii, fiind disponibilă pentru verificare la solicitarea A.S.F. ori de câte ori este necesar.