A fost stabilit cadrul instituţional pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă


În Monitorul Oficial nr. 1178/2021 a fost publicată OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Fondurile europene aferente PNRR se alocă şi se derulează în baza acordului privind contribuţia financiară şi a acordului de împrumut.

În bugetele beneficiarilor instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale se cuprind creditele de angajament şi creditele bugetare aferente valorii totale a proiectelor proprii aprobate în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă.

Potrivit ştirilor juridice, la atingerea jaloanelor şi a ţintelor stabilite prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, MIPE transmite Comisiei bianual câte o cerere de plată a contribuţiei financiare şi, după caz, a împrumutului.