RIL admis. Acordarea gradaţia de merit personalului didactic


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 8 din anexa nr. I, capitolul I litera B din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic beneficiază de gradaţia de merit sau de majorarea de dirigenţie începând cu data la care salariul de bază este stabilit conform anexelor acestei legi, respectiv data de la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022.

Până la acel moment, începând cu data de 1 ianuarie 2019, aceste drepturi vor fi luate în considerare în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (41
) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin aplicarea acestora la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranșelor de majorare.