RIL admis. Stabilirea cuantumului sporului pentru pensionarii militari decoraţi cu ordinul “Meritul Militar”


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu soluţionarea recursului în interesul legii privind interpretarea unor noţiuni din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Recursul în interesul legii vizează următoarea problemă de drept: “În interpretarea dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi ale art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, coroborate cu cele ale art. 28 şi art. 30 din Legea nr. 223/2015, sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015 intră în baza de calcul al pensiei, fiind, prin urmare, supus plafonării prevăzute de art. 30 din Legea nr. 223/2015, sau este un drept care nu face parte din pensie, astfel că trebuie adăugat la cuantumul acesteia?”

Potrivit ştirilor juridice, în practica judiciară, în cadrul primei orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că sporul pentru contribuţia la Fondul de pensie suplimentară este supus plafonării de 85% prevăzute de art. 30 din Legea nr. 223/2015, iar sporul pentru semnul onorific este supus plafonării prevăzute de art. 60 din aceeaşi lege.

În cadrul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale s-a apreciat că sporul pentru semnul onorific nu este supus plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Prin Decizia nr. 16/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 985/2021, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii şi a reţinut că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, raportate la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pensionarii militari decoraţi cu ordinul “Meritul Militar” clasele a III – a, a II – a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, fără însă ca prin aplicarea acestui spor pensia netă să poată fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.