UE va interzice utilizarea dioxidului de titan ca aditiv alimentar începând din 2022


Statele membre au aprobat propunerea Comisiei Europene de a interzice utilizarea dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar începând din 2022.

Propunerea Comisiei se bazează pe un aviz științific al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, care a concluzionatcă E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar, în special din cauza faptului că nu pot fi excluse preocupările legate de genotoxicitate.

Textul va intra în vigoare la începutul anului 2022, cu excepția cazului în care Consiliul sau Parlamentul European vor adopta o obiecție până la sfârșitul acestui an. Va începe apoi o perioadă de eliminare treptată de 6 luni, după care se va aplica o interdicție totală de utilizare în produsele alimentare.