Noutăţi privind eliberarea certificatelor de revoluţionar


Revoluţia Română din Decembrie 1989, declanşată prin revolta populară de la Timişoara, continuată în municipiul Bucureşti şi în alte localităţi ale României, unde revoltele cetăţenilor români au fost reprimate de forţele de ordine şi s-au soldat cu morţi, răniţi sau arestaţi, constituie un moment crucial în istoria ţării, întrucât a avut un caracter profund anticomunist şi a condus la dobândirea libertăţii şi la instaurarea democraţiei în România.

În Monitorul Oficial nr. 965/2021 a fost publicată Legea nr. 242/2021 care prevede modificarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004.

Se introduc noi alineate care prevăd că de prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale Partidului Comunist Român.

De asemenea, de prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale gărzilor patriotice.

Verificarea îndeplinirii condiţiilor în scopul acordării titlurilor şi eliberării certificatelor reglementate prin lege, precum şi modalitatea de respingere a cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute de prezenta lege şi de anulare a certificatelor eliberate persoanelor care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege la data eliberării certificatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

În cazul anulării unui certificat, Secretariatul de Stat va propune Preşedintelui României retragerea titlului atribuit în baza acestuia.