-
Strategia naţională împotriva criminalităţii organizate 2021 – 2024
Strategia se implementează prin intermediul planului de acţiune care stabileşte activităţi şi proiecte specifice, cu precizarea bugetelor şi a surselor de finanţare, precum şi a termenelor şi responsabilităţilor instituţionale.
-
Noi reguli de la 1 septembrie 2022 în domeniul certificării calităţii seminţelor!
Ordinul nr. 228/2021 prevede completarea unor acte normative în domeniul producerii, comercializării, controlului şi certificării calităţii seminţelor.
-
Transmiterea informării cu privire la neconcordanţele dintre informaţiile disponibile în registrele centrale privind beneficiarii reali
A fost aprobată forma şi modalitatea de transmitere către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a informării cu privire la orice neconcordanţă dintre informaţiile disponibile în registrele centrale privind beneficiarii reali şi informaţiile pe care le deţin entităţile raportoare cu privire la aceştia.
-
Comisia Europeană a lansat noua aplicaţie Erasmus+
Comisia Europeană a lansat noua aplicaţie Erasmus+, marcând o nouă etapă în digitalizarea programului Erasmus+.
-
Persoanele private de libertate care se vaccinează vor fi recompensate
Persoanele private de libertate imunizate, prin vaccinare, în scopul prevenirii situaţiilor de risc epidemiologic, în contextul pandemiei de COVID-19, beneficiază de credite.
-
UE a anunţat cinci acţiuni în valoare de 119,5 milioane EUR pentru a consolida sprijinul european
În urma Săptămânii internaţionale a democrației 2021, Uniunea Europeană a anunţat cinci acţiuni în valoare de 119,5 milioane EUR pentru a consolida sprijinul european puternic pentru democraţie şi drepturile omului în întreaga lume în 2021.
-
Modificări privind Normele de igienă din unităţile pentru educarea copiilor
Ordinul nr. 1885/2021 prevede modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor.