Starea de alertă, prelungită cu încă 30 de zile!


Hotărârea nr. 932/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 866/2021, prevede prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Aşadar până la data de 10 octombrie ne aflăm în stare de alertă.

Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS – CoV – 2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţii.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în exterior sau de maximum 150 de persoane în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

De asemenea, se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;