Infracţiunile cu criptomonede au fost introduse în Codul penal!


Reglementările Codului penal ţin pasul cu noutăţile în materie de monede virtuale, astfel Codul penal va include pedepse privind infracţiunile cu criptomonede.

Legea nr. 207/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 720/2021, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru dispunerea unor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor şi a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar şi de înlocuire a Deciziei – cadru 2001/413/JAI a Consiliului.

Se defineşte moneda virtuală ca valoarea monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanţă asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operaţiuni de plată şi care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică.

Începând cu data de 25 iulie 2021, Codul penal va sancţiona cu închisoare de la 2 la 7 ani săvârşirea următoarelor fapte:
– deţinerea, în vederea utilizării frauduloase, a unui instrument de plată fără numerar obţinut prin furt, furt calificat, tâlhărie, tâlhărie calificată, piraterie, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, delapidare, însuşirea bunului găsit sau înşelăciune;
– transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau punerea la dispoziție în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar obținut prin infracţiunile menţionate anterior;
– fabricarea, producerea, primirea, deținerea, transmiterea sau punerea la dispoziţie a unui dispozitiv, instrument, a unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricăror alte mijloace, cu scopul de a servi la însuşirea unui instrument de plată fără numerar prin săvârșirea infracţiunilor mai sus menţionate;
– dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuția unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware ori software, sau a oricăror alte mijloace, cu scopul de a servi la însuşirea unui instrument de plată fără numerar prin săvârşirea infracţiunilor menţionate anterior.

Nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute mai sus, înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea faptei de falsificare, predă instrumentele, materialele deţinute sau orice alte mijloace autorităţilor judiciare ori încunoştinţează aceste autorităţi despre existenţa lor.