În prezent Legea educaţiei naţionale prevede că pot ocupa funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare doar cadrele didactice membre ale Corpului naţional de experţi în management educaţional.
OUG nr. 41/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/2021, aduce modificari şi completări Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Conform modificărilor aduse, se abrogă prevederile conform cărora pot ocupa funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare numai cadrele didactice membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional.
Ca o noutate, se pot înscrie la concursul naţional pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiţii: au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare şi au cel puţin 5 ani vechime în învăţământ.
De asemenea, se pot înscrie la concursul naţional pentru ocuparea funcţiei de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiţii: au diplomă de licenţă şi au titlul de doctor sau gradul didactic I.