Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată încă de anul trecut în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti.

Sesizarea are în vedere următoarea chestiune de drept: “dacă prevederile art. 643 alin. (2) din Codul civil instituie o excepţie de la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, reglementată de art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă”.

ÎCCJ a reţinut că din perspectiva analizei semantice a termenilor folosiţi de legiuitor este de remarcat utilizarea explicită a sintagmei “nu sunt opozabile”, fiind de subliniat faptul că, în context, noţiunea de opozabilitate trebuie înţeleasă în sens restrâns (stricto sensu), în relaţia cu terţii, iar nicidecum într-un sens larg (lato sensu), în care ar putea fi confundată cu opozabilitatea hotărârii în relaţia dintre părţi.

De asemenea, interpretarea sistematică şi istorico – teleologică a normelor juridice, detaliată la paragrafele 103 – 106 din prezenta decizie, sprijină concluzia caracterului special, derogatoriu, al dispoziţiilor art. 643 alin. (2) teza a doua din Codul civil.

Prin Decizia nr. 18/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 191/2020, În cazul acţiunii în revendicare imobiliară a unui bun proprietate comună pe cote – părţi (coproprietate), dispoziţiile art. 643 alin. (2) teza a doua din Codul civil instituie o excepţie de la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti reglementată de art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă.