Masca de protecţie nu este obligatorie în timpul orelor de educaţie fizică desfăşurate în spaţii exterioare!


Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii nr. 3.459/280/06.03.2021 modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. 

Modificările incluse în noul ordin comun sunt:

  • Scenariul de funcţionare al unităţii pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, excepţia fiind depăşirea pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.
  • În situaţia în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori, dar mai mică de 6/1000 de locuitori, participarea la ore este cu prezenţă fizică în unitatea de învăţământ pentru:
    • toţi preşcolarii și elevii din învăţământul primar,
    • elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale.
  • Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învăţământul vocaţional este obligatorie purtarea măştii de protecţie, cu excepţia orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spaţii individuale pentru exersare.
  • Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educaţie fizică desfăşurate în spaţii exterioare.