-
Parlamentul European a aprobat Mecanismul de redresare și reziliență
Comisia Europeană salută votul Parlamentului European, care confirmă acordul politic la care s-a ajuns în decembrie 2020 referitor la Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă.
-
Reatestarea competenţei profesionale, o condiţie în exercitarea profesiei de asistent medical!
Conform legislaţiei în vigoare, o moaşă sau un asistent medical care nu îşi exercită profesia efectiv, legal şi neîntrerupt pe o perioadă de cel puţin un an, în ultimii 5 ani de la data absolvirii studiilor care atestă formarea în profesie, vor fi reatestaţi.
-
CCR. Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri este neconstituţională
Curtea Constituţională a României a analizat sesizările de neconstituţionalitate formulate de Guvernul României şi, respectiv, de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate.
-
ÎCCJ. Încredinţarea vehiculului unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului!
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept cu privire la infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, şi anume, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
-
Comisia Europeană a prezentat Planul european de combatere a cancerului
Comisia Europeană a prezentat Planul european de combatere a cancerului, o prioritate majoră în domeniul sănătăţii şi un pilon esenţial al unei uniuni europene a sănătăţii puternice.
-
Cotizaţia pe care o datorează membrii Colegiului Farmaciştilor
Membrii Colegiului Farmaciştilor din România care exercită profesia de farmacist sau care ocupă o funcţie în baza calităţii de farmacist au obligaţia de a achita o cotizaţie anuală.
-
Cheltuielile unităţilor sanitare care acordă servicii pacienţilor diagnosticaţi cu COVID – 19 pot fi suplimentate
Pentru unităţile sanitare cu paturi care acordă servicii în regim de spitalizare continuă pacienţilor diagnosticaţi cu COVID – 19, suma contractată lunar, pe baza indicatorilor specifici fiecărei unităţi sanitare cu paturi, poate fi suplimentată la solicitarea furnizorilor pe bază de documente justificative, pentru a acoperi cheltuielile aferente activităţii desfăşurate, prin încheierea unor acte adiţionale de…
-
Se impune actualizarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar –veterinar
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind modificarea Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările ulterioare, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2020.
-
În vederea finanţării deficitului bugetului de stat a fost aprobat prospectul de obligaţiuni pentru luna februarie!
În Monitorul Oficial nr. 130/2021 a fost publicat Ordinul nr. 189/2021 privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna februarie 2021.
-
Uniunea Europeană şi statele sale membre salută acordul Forumului pentru dialog politic libian
Uniunea Europeană şi statele sale membre salută acordul Forumului pentru dialog politic libian (Libyan Political Dialogue Forum – LPDF) privind o autoritate executivă unificată de tranziţie pentru Libia.