Angajatorii au obligaţia de a plăti dobândă pentru sumele suportate în plus din Fondul de garantare!


Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale a fost recent modificată de OUG nr. 9/2021.

În situaţia în care se pronunţă închiderea procedurii de insolvenţă, ca urmare a redresării angajatorilor, inclusiv în perioada de observaţie, definită la art. 5 alin. (1) pct. 42 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia sunt obligaţi să restituie sumele suportate din Fondul de garantare, în termen de 6 luni de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.

Însă conform noilor modificări, angajatorii au totodată obligaţia de a plăti dobândă la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în vigoare la data efectuării plăţii creanţelor salariale cuvenite salariaţilor, pentru sumele suportate în plus din Fondul de garantare, în raport cu contribuţiile plătite de aceştia la Fondul de garantare.