Acreditarea şi evaluarea periodică a organizaţiilor furnizoare de educaţie!


Activitatea de evaluare externă, pentru acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie, a acreditării, respectiv în vederea evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară activităţi de învăţământ corespunzătoare sistemului educaţional românesc, este realizată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

În Monitorul Oficial nr. 1205/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie.

Procesul de acreditare presupune parcurgerea a două etape succesive: autorizarea de funcţionare provizorie şi acreditarea.

Procesul de evaluare externă periodică a calităţii educaţiei în unităţile de învăţământ preuniversitar acreditate se realizează cel puţin o dată la 5 ani.

Procedurile de evaluare externă în vederea autorizării, acreditării şi evaluării externe periodice a calităţii educaţiei se derulează la cerere, pe bază de contract încheiat cu ARACIP, şi se finalizează cu emiterea ordinului ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea ARACIP, respectiv cu emiterea de către ARACIP a Atestatului privind nivelul de calitate a educaţiei furnizate, după caz, în cazul constatării îndeplinirii standardelor naţionale de calitate.

Autorizarea de funcţionare provizorie este etapa în care unitatea de învăţământ/instituţia de învăţământ/ organizaţia interesată, pe baza evaluării externe realizate, în condiţiile legii, dobândeşte calitatea de furnizor de educaţie, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea ARACIP.

Prin ordinul de acreditare se înfiinţează unitatea de învăţământ şi se acordă personalitate juridică, după cum urmează:
a) de drept privat şi de utilitate publică, pentru unităţile particulare de învăţământ preuniversitar, înfiinţate din iniţiativa şi cu resursele unor persoane juridice de drept privat;
b) de drept privat şi de utilitate publică, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar confesional, înfiinţate din iniţiativa, cu resursele şi potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult recunoscut de stat;
c) de drept public, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Potrivit ştirilor juridice, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar întocmeşte registre speciale: Registrul naţional al unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate să funcţioneze provizoriu, precum şi Registrul naţional al unităţilor de învăţământ preuniversitar acreditate.