Noi reguli în materie de adopţie!


Potrivit legii statului român două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie.

În Monitorul Oficial nr. 1140/2020 a fost publicată Legea nr. 268/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi pentru abrogarea art. 5 alin. (7) lit. ş) şi cc) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

A fost majorată valabilitatea atestatului de persoană/familie aptă să adopte la 5 ani (faţă de 2 ani), cu obligaţia ce revine DGASPC de a verifica anual dacă mai sunt îndeplinite condiţiile legale necesare pentru obţinerea acestuia. În funcție de concluziile verificărilor efectuate, DGASPC care a eliberat atestatul va decide dacă se impune sau nu retragerea atestatului.

În situaţia copiilor care au împlinit vârsta de 14 ani, planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia dacă există solicitări de adopţie a acestora din partea unor familii/persoane atestate. În situaţia fraţilor care nu pot fi separaţi, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani, planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia numai dacă există solicitări de adopţie a acestora, împreună, din partea unor familii sau persoane atestate. Familiile care solicită adopţia trebuie să facă parte din familia extinsă a copilului sau să fi menţinut şi dezvoltat relaţii personale cu acesta.

A fost eliminată obligativitatea legalizării certificatelor de naştere/de căsătorie (ale copilului, respectiv ale adoptatorilor), care se anexează cererii de încuviinţare a adopţiei.

Se introduce un nou capitol: Dispoziţii privind susţinerea şi stimularea adopţiei interne.

Noua reglementare prevede acordarea unor stimulente financiare suplimentare care să susţină decizia unei familii de a adopta, cu scopul identificării cât mai rapide a unei familii adoptive pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie.

Adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulţi copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă în cuantum de 1.500 lei pe an, destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură şi a căror necesitate a fost stabilită ca urmare a recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social.

Menţionăm că aceste stimulente sunt aplicabile adopţiilor încuviinţate conform procedurii adopţiei interne şi nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soţului.