Examenul jurisprudenţei actuale în materie penală a evidenţiat mai multe orientări cu privire la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor intenţionate la care elementul material al laturii obiective constă într-o singură acţiune, dar în cazul cărora urmarea imediată (paguba, folosul necuvenit care constituie rezultatul prevăzut de norma de incriminare) se realizează într-un anumit interval de timp, uneori îndelungat.

Potrivit ştirilor juridice, în acest sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să se pronunţe asupra recusul în interesul legii.

Practica judiciară

Într-o orientare majoritară a practicii s-a considerat că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii (data acţiunii). Astfel de decizii există în cazul infracţiunii de abuz în serviciu în care urmarea imediată a fost ulterioară acţiunii, în cazul infracţiunii de înşelăciune constând în inducerea în eroare a Caselor de pensii cu privire la perioada de cotizare (printr-o acţiune unică de depunere a unor adeverinţe falsificate), urmată de plata succesivă a pensiei pentru o perioadă de timp.

Într-o a doua orientare a practicii s-a reţinut că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este data la care s-a produs o primă pagubă, chiar dacă aceasta se produce în continuare şi ulterior.

Potrivit celei de-a treia opinii, data la care începe să curgă termenul de prescripţie este data la care s-a produs în mod definitiv urmarea imediată.

Decizia ICCJ

Prin calcularea termenului de prescripţie de la data producerii definitive a pagubei sau de la data realizării definitive a folosului patrimonial, s-ar admite că în cazul infracţiunilor simple legiuitorul a dorit să instituie un tratament mai puţin favorabil decât cel aplicabil infracţiunii progresive (tip) care, în principiu, presupune schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune iniţială mai uşoară într-o infracţiune mai gravă.

În altă ordine de idei, dacă s-ar accepta soluţia propusă de parchet, instanţa ar putea fi împiedicată să judece fapta comisă sau să pronunţe o hotărâre cu privire la aceasta, pe considerentul că până la data judecăţii nu s-a finalizat integral procesul de amplificare a urmării imediate (de pildă, că nu s-a produs încă definitiv paguba), cu alte cuvinte, pe motiv că procesul de amplificare (progresivă) a urmării imediate a infracţiunii este încă în curs de desfăşurare.

În concluzie, se constată că, în cazul infracţiunilor ce constau într-o singură acţiune sau inacţiune şi a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube sau realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi alta decât momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit, acest moment fiind cel care permite încadrarea faptei comise drept infracţiune.

Prin Decizia nr. 5/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 334/2019, se stabileşte că prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit.