Ghidul de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creşterii eficienţei energetice în locuinţe unifamiliale a fost aprobat


Ordinul nr. 1438/2020 prevede că Ghidul de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creşterii eficienţei energetice în locuinţe unifamiliale, beneficiari persoane fizice constituie un suport informativ, având rolul de a furniza solicitantului de finanţare din Fondul pentru mediu informaţii privind derularea Programului privind efectuarea de lucrări destinate creşterii eficienţei energetice în locuinţe unifamiliale, beneficiari persoane fizice.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin diminuarea consumului de energie şi utilizarea surselor regenerabile în locuinţe unifamiliale.

Obiectul programului îl reprezintă acordarea finanţării nerambursabile din Fondul pentru mediu în vederea efectuării de lucrări destinate creşterii eficienţei energetice în locuinţele unifamiliale.