A fost declanşată procedura de expropriere pentru realizarea “Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti”


În Monitorul Oficial nr. 661/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 580/2020 pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 799/2019 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional privind obiectivul de investiţii “Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti”.

Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional prevăzut la art. 1, sunt în cuantum total de 358.212 mii lei şi vor fi alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, conform prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, la capitolul 84.01 «Transporturi», titlul 55 «Alte transferuri», art. 55.01.12 «Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat».