Ordinul nr. 1137/2020 prevede că pacienţi asimptomatici fără modificări biologice, hematologice, radiologice şi fără factori de risc se vor transfera şi interna în unităţile de izolare şi tratament. Pacienţii asimptomatici pot fi externaţi după minimum 10 zile de la internare. Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare.
Pacienţii asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control pot fi externaţi după 10 zile, cu condiţia izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare). Pacienţii asimptomatici care sunt negativi la testul de control pot fi externaţi după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu. Monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu se face de către medicul de familie, zilnic, prin sistemul de telemedicină. Pentru pacienţii care nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie, monitorizarea zilnică este efectuată de către direcţia de sănătate publică judeţeană şi a municipiului Bucureşti.
Pacienţi asimptomatici cu factori de risc, precum şi pacienţii simptomatici care au forme uşoare vor fi internaţi în spitale de faza II sau suport. Aceştia pot fi externaţi după minimum 10 zile de la internare şi lipsa febrei şi ameliorarea simptomatologiei pentru cel puţin 72 de ore. Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare. Pacienţii asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control pot fi externaţi după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiţia izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare). Pacienţii asimptomatici care sunt negativi la testul de control pot fi externaţi după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu. Monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu se face de către medicul de familie, zilnic, prin sistemul de telemedicină. Pentru pacienţii care nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie, monitorizarea zilnică este efectuată de către direcţia de sănătate publică judeţeană şi a municipiului Bucureşti.