Examenul de bacalaureat 2020 se va desfăşura după noi reguli!


Examenul de bacalaureat dă emoţii an de an însă anul acesta în contextul pandemiei emoţiile sunt şi mai mari pentru elevi.

Ordinul nr. 4307/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 438/2020, a modificat şi completat Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.950/2019 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional – 2020.

Pentru examenul de bacalaureat naţional – 2020 se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care sau înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi din seriile anterioare.

Însă sunt centre de examen, cu prioritate, unităţile de învăţământ care asigură următoarele condiţii:
a) permit organizarea sălilor de examen astfel încât în fiecare sală să fie repartizaţi candidaţii cu respectarea distanţei de minimum 2 metri unul faţă de altul stânga/dreapta – faţă/spate;
b) sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire;
c) sălile sunt dotate cu sisteme de supraveghere audiovideo;
d) îndeplinesc condiţiile prevăzute în Procedura privind transferul/preluarea arhivelor de subiecte pentru examenul de bacalaureat naţional nr. 591 din 9.03.2020.

Până la data de 8 iunie 2020 comisia de bacalaureat va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile şi centrele zonale de evaluare, precum şi unităţile de învăţământ arondate acestora şi transmite spre aprobare lista acestora în format electronic, până la aceeaşi dată, Comisiei Naţionale de Bacalaureat şi Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.

Tragerea la sorţi a cadrelor didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen şi din centrele zonale de evaluare se realizează din lista aprobată de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti.

Lista se alcătuieşte la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti din listele transmise inspectoratelor şcolare de către unităţile de învăţământ, până la data de 12 iunie 2020. Listele cuprind numele cadrelor didactice care doresc să participe la examenul de bacalaureat naţional şi care nu sunt în situaţie de incompatibilitate prevăzută de metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat naţional şi nici nu au fost sancţionate disciplinar pentru fapte săvârşite în sesiunile anterioare de examen.

Examenului de bacalaureat naţional – 2020 se va desfăşura după următorul calendar:

  • 3 – 10 iunie 2020 -Înscrierea candidaţilor
  • 11 – 17 iunie 2020 -Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale
  • 22 iunie 2020 -Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 23 iunie 2020 -Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 24 iunie 2020 -Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 25 iunie 2020 -Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 30 iunie 2020 -Afişarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00
  • 30 iunie 2020 -Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16,00 – 20,00
  • 1 iulie 2020 -Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 8,00 – 12,00
  • 1 – 4 iulie 2020 -Rezolvarea contestaţiilor
  • 5 iulie 2020 -Afişarea rezultatelor finale.

Elevii aflaţi în izolare, elevii confirmaţi pozitiv COVID – 19 şi cei cu diferite afecţiuni cronice care au un risc crescut de infecţie şi de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei COVID – 19 susţin probele examenului naţional de bacalaureat 2020 conform unei proceduri speciale elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.