Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă cu implicaţii asupra amenzilor aplicate in timpul stării de urgenţă.
Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
S-a reţinut că prin formularea generică utilizată la art. 9 OUG nr. 1/1999, fapta contravenţională nu este configurată prin lege, ci prin numeroase acte administrative de aplicare a legii (hotărâri ale Guvernului, ordonanţe militare, ordine şi orice alte acte normative conexe) al căror obiect de reglementare vizează, în realitate, domenii distincte.
Or, în ipoteza contravenţiilor, pentru a respecta principiul legalităţii, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang egal cu care textul sancţionator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei contravenţiei.
Practic, agentul constatator, trecând prin propriul filtru înţelegerea măsurilor dispuse, este pus în situaţia să aprecieze, în mod discreţionar, dacă o anumită conduită a unei persoane fizice este sau nu contravenţie, neavând la îndemâna repere clare ce i-ar putea contura fapta contravenţională.
În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 potrivit ştirilor juridice, s-a reţinut că maniera extrem de evazivă şi generală de reglementare a faptelor contravenţionale, în lipsa unor repere clare şi concise, agentul constatator va aplica atât sancţiunea contravenţională principală a amenzii, al cărei cuantum a crescut considerabil (până la 20.000 lei, pentru persoane fizice, şi până la 70.000 lei, pentru persoane juridice), cât şi sancţiunea contravenţională complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie. Aşadar, este evident că aplicarea cumulativă a celor două sancţiuni este de natură să afecteze în mod consistent şi excesiv dreptul de proprietate al contravenientului.
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate
Curtea constată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate impun o obligaţie generală de a respecta un număr nedefinit de norme, cu dificultate identificabile, şi stabilesc sancţiuni contravenţionale, neincriminând fapte concrete, încalcă principiile legalităţii şi proporţionalităţii care guvernează dreptul contravenţional.
Prin Decizia nr. 152/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 387/2020, a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată de acelaşi autor şi constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă este neconstituţională, în ansamblul său.
Ce implicaţii are această decizie în cazul celor care au fost amendaţi în timpul stării de urgenţă?
Atenţie! Procesele verbale de contravenţie nu sunt anulate automat, ci acestea trebuie contestate în instanţă. Neconstituţionale sunt doar acele amenzi cu valoarea cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei, care s-au aplicat de la 1 aprilie până acum, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020.