Procedura acordării certificatelor de urgenţă operatorilor economici!


Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri acordă, la cerere, solicitanţilor, operatori economici, a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS – CoV – 2, certificate de situaţie de urgenţă.

În Monitorul Oficial nr. 248/2020 a fost publicat Ordinul nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS – CoV – 2.

Ce înţelegem prin solicitant?

Solicitantul este persoana îndrituită legal în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului.

Certficatele au două forme

Certificatele de situaţie de urgenţă sunt emise în două forme:
a) TIP 1 (ALBASTRU) – eliberat pentru solicitanţii care cer acordarea acestuia în baza declaraţiei pe propria răspundere din care rezultă întreruperea totală sau parţială a activităţii, ca urmare a deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgenţă decretate;
b) TIP 2 (GALBEN) – eliberat pentru solicitanţii care cer acordarea acestuia în baza declaraţiei pe propria răspundere din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

Certificatele emise se utilizează în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea de facilităţi/măsuri de sprijin ori în relaţiile comerciale, în condiţiile legii.

Atenţie! Un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat de urgenţă.

Unde depunem cererea?

Cererea pentru eliberarea CSU se depune de solicitant, exclusiv electronic, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/, iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării.

Ce documente trebuie să depunem?

În vederea obţinerii certificatului de urgenţă TIP 1 (ALBASTRU)/TIP 2 (GALBEN), solicitantul încarcă în platformă următoarele informaţii şi documente:
a) datele de identificare;
b) declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin care acesta atestă că toate informaţiile şi documentele care stau la baza cererii pentru obţinerea certificatului sunt conforme cu realitatea şi respectă legislaţia în vigoare raportat la tipul de certificat solicitat, conform cerinţelor instituite în cuprinsul art. 2, cu referire la închiderea totală sau parţială a activităţii sau la diminuarea încasărilor în cuantumul indicat. În situaţia în care reprezentantul legal nu deţine semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele încărcate în platforma http://prevenire.gov.ro (inclusiv declaraţia pe propria răspundere) să fie semnate electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens.

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează CSU doar pe perioada existenţei stării de urgenţă în România.

Potrivit noutăţilor legislative CSU sunt valabile fără semnătură şi ştampilă, iar verificarea acestora se poate efectua pe platformă după serie şi număr.