În contextul pandemiei s-a impus necesitatea adoptării unor măsuri mai stricte în ceea ce priveşte libertatea de mişcare a populaţiei.
În Monitorul Oficial nr. 242/2020 a fost publicată Ordonanţa militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19,
Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei, cu următoarele excepţii:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
– deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
– deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
– deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
– deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
– deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
– deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei sau gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11,00 – 13,00, strict pentru următoarele motive:
– deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice;
– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie;
– deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
Pentru verificarea motivului deplasării angajaţii prezintă legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator iar persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniştii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Iar pentru alte situaţii, de exemplu aprovizionare, se prezintă o declaraţie pe propria răspundere.
De asemenea, potrivit noutăţilor legislative, se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
Instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia de a marca zona destinată accesului cetăţenilor/clienţilor şi suprafaţa de relaţii cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanţe de siguranţă de minimum 1,5 metri.
Documentele care expiră pe perioada stării de urgenţă, eliberate de autorităţile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă.