Înalta Curte da Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să se pronunţe asupra interpretării art. 131 din Codul de procedură civilă interpretată diferit de instanţele judecătoreşti.

Obiectul recursului în interesul legii vizează următoarea problemă de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti: “Dacă instanţa învestită prin hotărâre de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială/funcţională, fără a-şi verifica competenţa materială/funcţională în temeiul dispoziţiilor de drept aplicabile, doar cu motivarea că instanţa care a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia necompetenţei materiale în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 131 din Codul de procedură civilă, apreciindu-se astfel că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material/funcţional.”

Art. 131 C. procedură civilă prevede că la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina,consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Într-o primă orientare jurisprudenţială, unele instanţe consideră că necompetenţa materială poate fi invocată de părţi ori de judecător doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în condiţiile art. 131 din Codul de procedură civilă.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială, instanţele au apreciat că soluţia de dezînvestire a instanţei care constată conflictul negativ de competenţă cu motivarea că, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei materiale, în condiţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, adică la primul termen la care părţile au fost legal citate, prima instanţă învestită a devenit în mod exclusiv competentă să judece litigiul este greşită deoarece, constatând conflictul negativ de competenţă, acea instanţă s-a poziţionat ca instanţă de control judiciar în privinţa sentinţei tribunalului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

RIL admis. Prin Decizia nr. 31/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/2020, a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din Codul de procedură civilă, instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă.