Codul penal prevede că durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.

Termenul de supraveghere este reglementat în art. 92 din Codul penal, iar potrivit ştirilor juridice a costitituit motiv de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Obiectul sesizării

“În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante?”

Practica instanţelor

Conform primei opinii jurisprudenţiale, în sensul că în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, au fost menţionate următoarele argumente juridice:
Ambele modalităţi de individualizare a executării pedepsei, deşi vizează aplicarea unor măsuri alternative pedepselor privative de libertate, în ipoteza anulării amânării aplicării pedepsei şi contopirii tuturor pedepselor, conform regulilor de la concursul de infracţiuni, prin opţiunea instanţei către instituţia de individualizare a executării pedepsei principale rezultante prevăzute de art. 91 din Codul penal, se sancţionează întreaga pluralitate de infracţiuni. De asemenea s-a mai susţinut că un argument îl constituie şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile corelative ce pot fi instituite în sarcina inculpatului pe durata termenului de supraveghere, corespunzător art. 85 din Codul penal şi art. 92 din Codul penal.

Conform celei de-a doua opinii jurisprudenţiale, în sensul că termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, şi nu de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei, au fost menţionate următoarele argumente juridice:

Art. 92 alin. (2) din Codul penal prevede, în mod expres, că termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă şi nu există dispoziţii derogatorii. De asemenea, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea sub supraveghere au natură juridică diferită. În lipsa unor dispoziţii legale derogatorii privind calculul termenului de supraveghere în situaţia particulară a anulării amânării aplicării pedepsei urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi în condiţiile existenţei unei prevederi exprese a legii cu privire la calculul termenului de supraveghere în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă aceasta este rezultată în urma contopirii, data de la care se calculează acest termen nu poate fi decât cea a rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

ICCJ a admis sesizarea

Prin Decizia nr. 13/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 479/2019, stabileşte că în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.