Cetăţenii care au studiat în România şi doresc desfăşurărea activităţii didactice la nivel preuniversitar în străinătate pot solicita eliberarea adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a adeverinţei privind certificarea competenţelor pentru profesia de cadru didactic în învăţământul preuniversitar.
În Monitorul Oficial nr. 8/2020 a fost publicat Ordinul nr. 5611/2019 pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a adeverinţei privind certificarea competenţelor pentru profesia de cadru didactic în învăţământul preuniversitar, pentru cetăţenii care au studiat în România, în vederea desfăşurării activităţii didactice la nivel preuniversitar în străinătate.
Metodologia se aplică cetăţenilor români şi cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene, cetăţenilor din statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, care au studiat în România.
Adeverinţa de conformitate a studiilor poate fi solicitată în baza unui act de studii (diplomă, certificat, adeverinţă), care certifică unul dintre nivelurile de calificare prevăzute la art. 11 din Directiva 2005/36/CE, eliberat de o unitate de învăţământ sau de o instituţie de învăţământ superior acreditată, din cadrul sistemului naţional de învăţământ din România.
Dosarul pentru eliberarea adeverinţei de conformitate a studiilor se poate transmite prin poştă sau depune şi înregistra pe suport letric la Registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării sau se poate înregistra electronic prin intermediul Punctului de contact unic electronic. Solicitantul poate opta doar pentru o singură modalitate.
Adeverinţa privind certificarea competenţelor pentru profesia de cadru didactic în învăţământul preuniversitar poate fi solicitată în baza unui certificat de absolvire a programului de formare psihopedagogică, eliberat de o unitate învăţământ sau de o instituţie de învăţământ superior acreditată, din cadrul sistemului naţional de învăţământ din România.
În termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului, Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării verifică existenţa documentelor şi emite adeverinţa.
În cazul în care se constată că dosarul nu este complet sau există inadvertenţe între informaţii, solicitantul este înştiinţat în scris, prin serviciile poştale sau prin intermediul Punctului de contact unic electronic , în funcţie de modalitatea de depunere a dosarului.
Potrivit ştirilor juridice, adeverinţa se eliberează titularului sau unei persoane care prezintă procură notarială sau, la cererea solicitantului, se transmite la adresa indicată de acesta, respectiv prin intermediul Punctului de contact unic electronic, ca ataşament semnat electronic.
Adeverinţa neridicată se păstrează în arhiva Ministerului Educaţiei şi Cercetării conform prevederilor legale în vigoare.