Ministrul Justiţiei a participat la aniversarea a 15 ani de la înființarea DIICOT


Ministrul Justiţiei a participat la aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea DIICOT.

Cu această ocazie, ministrul Justiţiei a participat atât la sesiunea festivă, cât şi la şedinţa tehnică de lucru care a urmat, cu o agendă privind analiza cadrului normativ şi a problemelor sistemice incidente activităţii DIICOT, alături de conducerea instituţiei şi procurori din cadrul DIICOT, atât din structura centrală, cât şi din unităţile din teritoriu, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor cu care DIICOT colaborează strâns în activitatea sa.

În cadrul discursului susţinut în plenul reuniunii festive, ministrul Justiţiei a felicitat DIICOT pentru cei 15 ani de activitate într-un domeniu cheie pentru siguranţa cetăţenilor, combaterea crimei organizate, a traficului de droguri şi terorismului. În cadrul alocuţiunii, ministrul Justiţiei a abordat mai multe chestiuni legate de activitatea DIICOT, cum ar fi semnificaţia statisticii activităţii în anul 2019, structura organizatorică, dar şi alte subiecte de interes pentru Ministerul Public şi sistemul judiciar în general.