ICCJ. Suspendare executare act administrativ


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în situaţia suspendării executării actului administrativ, acordată de instanța de judecată în condițiile Legii nr. 554/2004, în ipoteza constatării legalităţii titlului de creanţă, pe perioada cât subzistă suspendarea, se datorează dobândă.

În speţă, Înalta Curte nu a acceptat raţionamentul recurentului potrivit căruia instituţia suspendării nici nu şi-ar putea atinge scopul, dacă se admite că pe perioada de suspendare, deşi se suspendă plata debitului, acesta poate să producă dobândă în sarcina persoanei în favoarea căreia a fost creată instituţia suspendării, respectiv a debitorilor, întrucât prin suspendarea executării titlului nu se anulează debitul principal, ci doar se suspendă temporar de la executare dobânda, reprezentând sancţiunea pecuniară pentru neplata în termen, sancţiune care nu este condiţionată sau influenţată de măsurile de executare, ci doar de momentul stingerii creanţei.

(Decizia nr. 2950 din 24 septembrie 2018, pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)