Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că motivarea hotărârii de către judecători este o garanție procesuală esențială. În speță, față de argumentele invocate prin cererea de recurs că nu reprezintă o motivare corespunzătoare trimiterea pe care o face instanţa la „dispoziţiile legale aplicabile speţei”, rezumându-se la a analiza motivele de apel raportat strict la considerentele instanţei de fond, fără a analiza probele noi depuse de reclamantă (înscrisurile) şi respingând proba cu expertiza tehnică (nu este utilă), Înalta Curte a considerat că recurenta a ignorat un principiu esențial de drept: cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească (actori incumbit probatio).

Ori, ”declanșând un demers judiciar de natură civilă, prin care recurenta tinde să demonstreze un drept de proprietate, corelativ cu negarea dreptului de proprietate al intimatei, reclamanta este cea care trebuie prioritar, prin mijloace procesuale specifice, să realizeze o demonstrație a celor invocate, și nu să pretindă instanței o anume demonstrație, exclusiv în sensul recunoașterii acestui drept”.

(Decizia nr. 131 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)