CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare cadrelor militare


Statutul cadrelor militare a constituit potrivit noutăţilor legislative motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 şi ale art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
– Art. 34: “Recompensele se acordă, iar sancţiunile disciplinare se aplică potrivit regulamentelor militare.”;
– Art. 35 alin. 2 şi 3: “Consiliile de onoare se constituie în fiecare unitate, iar consiliile de judecată la organele centrale ale Ministerului Apărării Naţionale, statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, comandamentele de armă, de armată şi de corp de armată, precum şi la alte eşaloane similare, stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare şi consiliilor de judecată se stabilesc prin regulamentele militare.”

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât prevăd că procedura cercetării prealabile în materie disciplinară, aplicarea sancţiunilor disciplinare, constituirea, organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare şi consiliilor de judecată sunt stabilite printr-o normă administrativă, cu o putere juridică inferioară legii organice, respectiv printr-un ordin de ministru sau prin regulamente militare.

Totodată, se menţionează că, în cauză, cercetarea disciplinară, constituirea, organizarea şi funcţionarea consiliului de judecată şi aplicarea sancţiunii disciplinare s-au realizat în temeiul unui ordin (Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor), dat în aplicarea legii, care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României. În aceste condiţii, persoana cercetată disciplinar nu cunoaşte regulile după care se desfăşoară această procedură, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi deci nici opozabil.

Curtea Constituţională a decis că prevederile art. 34 şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie şi implicit celor ale art. 118 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia statutul cadrelor militarese stabileşte prin lege organică. În acest context, Curtea observă că art. 1 alin. (5) din Constituţie dispune că “În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. Ca efect al nerespectării prevederilor constituţionale antereferite, sunt afectate şi dispoziţiile constituţionale cu privire la respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale.

Curtea subliniază că aspectele esenţiale mai sus menţionate referitoare la evaluarea activităţii şi a conduitei cadrelor militare ca parte a unor aspecte esenţiale ce ţin de raportul de serviciu şi de statutul acestora, procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancţiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină şi a consiliilor de onoare şi de judecată, inclusiv în ceea priveşte regimul armelor (acordarea de arme de apărare şi pază cu înscrisuri gravate), trebuie să fie reglementate prin lege organică, iar regulile specifice procedurii de evaluare să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort.

Prin urmare, prin Decizia nr. 71/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 352/2019,  admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi constată că dispoziţiile art. 34 şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt neconstituţionale.