Au apărut unele probleme în programul de subvenţionare a montării de panouri fotovoltaice


Un ONG care a început o campanie de informare a publicului legată de noţiunea de prosumator (consumator casnic de energie electrică care devine şi producător, întâi pentru el, apoi pentru reţea, unde livrează surplusul) atrage atenţia asupra problemelor care deja apar în programul de subvenţionare de stat a montării de panouri fotovoltaice de către persoane fizice.

Tocmai pentru a asigura o mai mare participare la program, AFM a anunţat că a extins până la 15 martie termenul până la care firmele de instalatori se pot înscrie în program. Vechiul termen era 1 martie.

Firmele de instalatori sunt importante pentru că practic prin ele se derulează programul prin care în final clienţii ajung să aibă instalaţii fotocoltaice acasă. “Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se va realiza prin intermediul instalatorilor, după încheierea etapei de validare a instalatorilor și publicarea listei acestora pe site-ul instituției – www.afm.ro” a spus încă de la început AFM.

Teoretic, pentru persoanele fizice programul va începe în aprilie, dacă cei de la AFM nu vor mai prelungi termenul pentru instalatori.

Amintim că programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice presupune o subvenţie de până la 20.000 de lei (maximum 90% din valoarea investiţiei) acordată de AFM persoanelor fizice care îşi instalează acasă sisteme fotovoltaice.