Month: February 2019

  • Care sunt instituțiile responsabile pentru buna desfășurare a alegerilor europarlamentare?

    Otto von Bismarck – faimosul om de stat căruia i s-a atribuit supranumele de „Cancelarul de Fier” – observa, pe bună dreptate, că „nicicând nu se rostesc mai numeroase minciuni decât la vreme de război, imediat după vânătoare și înainte de alegeri”. Înainte de alegeri, în campania electorală, „salvatorii naționali” răsar din cel mai adânc…

  • A fost publicată metodologia pentru înscrierea în învăţământul primar!

    Au fost publicate în Monitorul Oficial și pe edu.ro metodologia şi calendarul de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020. In conformitate cu prevederile calendarului de înscriere, luni, 25 februarie, vor fi afișate circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate. In articol poti gasi informatii complete despre inscrierea…

  • Asistentul maternal profesionist este îndreptăţit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizaţia de concediu?

    Asistentul maternal profesionist  este persoana fizică, atestată in condiţiile legii, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, ingrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care ii primeşte in plasament. Dat fiind specificul acestei activităţi de-a lungul timpului au intervenit mai multe probleme cu privire la acordarea concediului de…

  • ROBOR este din nou în creştere!

    ROBOR la trei luni a crescut la 3,28%, faţă de 3,25%, nivelul din şedinţa de ieri. Astfel, ROBOR 3M a atins cea mai ridicată valoare din 2 noiembrie 2018 (3,29%). ROBOR la şase luni a crescut la 3,41%, faţă de 3,39%. ROBOR 6M a atins cea mai ridicată valoare din 27 noiembrie 2018. Primele patru bănci din sistemul…

  • Autorizaţia de construire pentru instalarea de panouri fotovoltaice!

    Preşedintele Autorităţii Fondului pentru Mediu (AFM)a vorbit despre autorizaţia de construire pentru instalarea de panouri fotovoltaice de către persoanele fizice. El a explicat şi cum trebuie făcut ca să nu fie nevoie de ea. “Legea spune clar, când modifici structura. Se pune în discuție dacă montarea panourilor modifică structura, pentru că panoruile au circa 200…

  • Mai multe voci cer o amânare a Brexit-ului

    Mai mulţi înalţi responsabili din cabinetul britanic au avertizat-o pe şefa guvernului că trebuie să accepte o amânare a Brexit-ului dacă nu va se ajunge la un acord privind “divorţul” de Uniunea Europeană, în caz contrar urmând să se confrunte cu o “rebeliune” în legislativ, săptămâna viitoare. Aceştia afirmă că, dacă şefa executivului refuză să…

  • Preşedinţia României la Consiliul UE a făcut un nou pas pentru adoptarea Directivei Gazelor

    Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene (UE) a făcut un nou pas pentru adoptarea Directivei Gazelor, Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre aprobând acordul provizoriu obţinut cu Parlamentul European, a anunţat Ministerul Energiei. “Acest acord elimină o lacuna din cadrul legislativ al UE în domeniul energiei şi va garanta o aplicare coerentă a normelor…

  • CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Statutul funcţionarilor publici din penitenciare

    Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituția României, al art. 11 alin. (1) lit. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut…

  • Procedura pentru elevii cu deficienţe care susţin examenele naţionale

    Elevii de clasa a VIII-a şi de clasa a XII-a cu deficienţe de auz, de vedere, cu tulburare de spectru autist şi tulburări specifice de învăţare vor anunţa, în scris, înainte de examenele naţionale, modalitatea prin care vor să primescă subiectele. Potrivit procedurii de asigurare a condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe…

  • ICCJ. Acordarea daunelor morale

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că daunele morale, pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Astfel, în…