Au fost elaborate normele metodologice ale exercitării profesiei de dietetician!


Profesia de dietetician este o profesie liberală, în domeniul sănătăţii umane, furnizoare de servicii conexe actului medical şi are ca principal scop asigurarea unei nutriţii echilibrate a individului şi colectivităţilor umane, în vederea asigurării unei stări bune de sănătate, prin prevenirea stărilor patologice influenţate nutriţional şi prin promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii prin mijloace dietetice.

Profesia de dietetician se exercită pe teritoriul României numai de către persoanele care au obţinut statutul de dietetician autorizat.

În Monitorul Oficial nr. 120/2019 a fost publicată Hotărârea nr. 58/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România.

Colegiul Dieteticienilor din România avizează formările profesionale în nutriţie şi dietetică, realizate de entităţi furnizoare de formare profesională de profil, conform Procedurii specifice emise de Colegiul Dieteticienilor din România.

Pentru exercitarea controlului profesiei, Colegiul Dieteticienilor din România poate verifica, din oficiu sau pe baza sesizărilor beneficiarilor de servicii sau a sesizărilor altor autorităţi şi entităţi, inclusiv prescripţiile şi indicaţiile de dietetică şi nutriţie emise de dieteticieni, iar, dacă constată elemente de malpraxis, iniţiază procedurile de cercetare disciplinară şi/sau alte proceduri prevăzute de lege, inclusiv sesizarea instituţiilor abilitate, dacă este cazul.

Potrivit ştirilor juridice, persoana care îşi doreşte să devină dietician trebuie să parcurgă o perioadă de stagiu. Perioada de practică în nutriţie şi dietetică, desfăşurată după absolvirea studiilor în specializarea nutriţie şi dietetică cuprinde un program de formare profesională organizat în 3 module astfel: modulul clinic cu o durată de 650 de ore, modulul administrativ cu o durată de 100 de ore şi modulul de sănătate publică sau comunitar cu o durată de 250 de ore.

Stagiul va fi organizat de Colegiul Dieteticienilor din România în colaborare cu instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare acreditate, care organizează programe de studii universitare în nutriţie şi dietetică, şi instituţiile publice şi private, inclusiv formele independente de exercitare a profesiei acreditate să desfăşoare activităţi de nutriţie şi dietetică, sub supraveghere, pentru dieteticienii licenţiaţi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, cu modificările ulterioare.

Colegiul Dieteticienilor din România colaborează cu toate instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare acreditate, care organizează programe de studii universitare în nutriţie şi dietetică, cu respectarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior, aprobat conform prevederilor legale în vigoare.