Asociaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) propune modificarea legislaţiei privind veniturile obţinute sub formă de bacşiş, solicitând ca acestea să fie evidenţiate separat în bonul fiscal, însă fără a se supune cotei de TVA.
Datele HORA arată că, în lume, cultura bacşişului diferă de la o ţară la alta. Există ţări în care bacşişul se pune pe nota de plată, dar este cuviincios să mai laşi şi peste: Italia, Elveţia, Columbia, Egipt, Bolivia. Există ţări unde este inclus în nota de plată şi nu se aşteaptă nimic în plus: Argentina, Franţa, Brazilia.
De asemenea, există şi state în care clienţii lasă între 10% şi 20% din nota de plată, precum Germania, Marea Britanie, Cehia, Croaţia, Canada, Turcia, Grecia, Rusia, SUA.
Ţările în care nu se lasă bacşiş sunt Finlanda, Danemarca, Japonia, Noua Zeelandă, China.
În Uniunea Europeană, abordarea nu este unitară. Unele ţări, precum Spania, Bulgaria sau Ungaria, nu au nicio reglementare în legislaţie legată de acest subiect.