Trimitere preliminară privind caracterul distinctiv al unei mărci verbale


Prin cererea formulată în cadrul unui litigiu între J. Portugal Ramos Vinhos SA, pe de o parte, și Adega Cooperativa de Borba CRL, pe de altă parte, Curtea de Justiție a fost sesizată cu solicitarea de a oferi o interpretare articolului 3, alineatul (1), litera c) din Directiva 2008/95/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 299/2008, în încercarea de a se deschide noi perspective în privința caracterului distinctiv al mărcii.

Cererea de decizie preliminară urmărește recunoașterea posibilității de a înregistra o marcă verbală compusă exclusiv din semne sau din indicii care pot servi pentru a desemna caracteristicile unui produs sau ale unui serviciu pentru produse vinicole.

Norma supusă interpretării

Articolul 3, alineatul (1), litera c) din Directiva 2008/95/CE:

„(1) Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate:

c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerţ, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora.”

Situația de fapt 

În cursul anului 2012, reclamanta din litigiul principal, J. Portugal Ramos Vinhos, a introdus o acțiune în anularea înregistrării de către Adega Cooperativa de Borba a mai multor mărci naționale, dintre care una reprezentată de semnul verbal „adegaborba.pt”, care desemna produse vinicole.

Această acțiune a fost respinsă în primă instanță de Tribunalul de Proprietate Intelectuală din Portugalia și, în apel, de Curtea de Apel din Lisabona.

Instanțele au considerat că semnul verbal „adegaborba.pt”, atunci când este folosit de un producător din regiunea Borba (Portugalia), cum este cazul în speță, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 223 alineatul 1 litera c) din CPI. În special, Curtea de Apel a considerat că termenul „adega” este un termen distinctiv în sectorul vinurilor, desemnând vinurile provenite de la producători din cadrul cooperativei Adega Cooperativa de Borba.

J. Portugal Ramos Vinhos a formulat recurs împotriva deciziei Curții de Apel la instanța de trimitere, Curtea Supremă din Portugalia. Această din urmă instanță precizează că litigiul aflat pe rolul său privește doar semnul verbal „adegaborba.pt”, al cărui caracter distinctiv trebuie stabilit.

Instanța de trimitere arată că articolul 223, alineatul 1, litera c) din CPI face referire la indicii pertinente pentru a desemna „mijlocul de fabricație” a produsului, în timp ce articolul 3, alineatul (1), litera (c) din Directiva 2008/95 nu face referire în mod explicit la „mijlocul de fabricație”, ci menționează „alte caracteristici” ale produselor care pot fi considerate descriptive în privința acestora.

În această privință, instanța de trimitere dorește să se stabilească dacă termenul „adega” („cramă”), atunci când este utilizat în domeniul produselor vinicole, trebuie considerat un termen pur descriptiv, întrucât face referire la un mijloc de fabricație a acestor produse, sau dacă face referire la o simplă caracteristică a respectivelor produse, care se adaugă la cele prevăzute în mod expres de Directiva 2008/95.

Întrebarea preliminară

„În contextul examinării admisibilității unei cereri de înregistrare a unor semne sau indicii pentru desemnarea unor produse vinicole, expresia «indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna alte caracteristici ale produsului sau ale prestării de servicii», prevăzută la articolul [3] alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, trebuie interpretată în sensul că include trimiterea, în expresii verbale adoptate ca marcă ce includ o denumire geografică protejată ca denumire de origine a unui vin, la termenul «adega», ca expresie utilizată în mod curent pentru identificarea instalațiilor și a incintelor în care este fabricat acest tip de produse, în expresia verbală adoptată ca marcă, în cazurile în care această expresie («adega») este unul dintre diferitele elemente verbale care compun denumirea persoanei juridice care dorește să obțină înregistrarea mărcii?”

Considerentele Curții Europene de Justiție

Curtea a stabilit deja, cu privire la Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, că articolul 3 alineatul (1) litera (c) din această directivă, a cărui formulare este în esență identică cu cea a articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, urmărește un obiectiv de interes general, care impune ca semnele sau indicațiile care descriu categoriile de produse sau servicii pentru care este solicitată înregistrarea să poată fi utilizate liber de către toți, inclusiv în calitate de mărci colective sau în mărci complexe sau grafice.

Or, prin utilizarea la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 a termenilor „specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora”, legiuitorul Uniunii a indicat, pe de o parte, că acești termeni trebuie considerați ca fiind caracteristici ale produselor sau ale serviciilor și, pe de altă parte, a precizat că această listă nu este exhaustivă, orice altă caracteristică a produselor sau a serviciilor putând fi de asemenea luată în considerare.

În acest sens, alegerea de către legiuitorul Uniunii a termenului „caracteristică” subliniază că semnele vizate de dispoziția menționată nu sunt cele care servesc la desemnarea unei proprietăți, care poate fi recunoscută cu ușurință de mediile interesate, a produselor sau a serviciilor pentru care se solicită înregistrarea.

Prin urmare, nu se poate refuza înregistrarea unui semn în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 decât în cazul în care se poate presupune în mod rezonabil că va fi în mod efectiv recunoscut de mediile interesate drept o descriere a uneia dintre respectivele caracteristici.

Astfel cum s‑a confirmat cu ocazia ședinței de audiere a pledoariilor, termenul „adega” în cauză în litigiul principal are două sensuri în limba portugheză. Primul sens corespunde unui local subteran în care se păstrează în special vinul. Al doilea sens face trimitere la locurile sau instalațiile în care sunt fabricate produse vinicole precum vinul.

În măsura în care un termen, într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal, face trimitere la locul de fabricație a unui produs precum vinul sau la o instalație în care acesta este fabricat, el constituie în principiu un indiciu care poate servi la desemnarea unei proprietăți a acestui produs, ce poate fi recunoscută cu ușurință de mediile interesate.

Așadar, în general, astfel de medii vor percepe termenul „adega” ca pe o referire la instalația în care este fabricat și depozitat vinul și, prin urmare, ca pe o referire la proprietățile acestui produs, la fel ca în cazul provenienței geografice sau a datei fabricației produsului respectiv, menționate cu titlu de exemplu la articolul 3, alineatul (1), litera (c) din Directiva 2008/95.

Prin urmare, un termen care desemnează o astfel de instalație constituie o caracteristică a acestui produs și intră în domeniul de aplicare al respectivei prevederi. Prin urmare, acesta trebuie considerat descriptiv în ceea ce privește produsul pe care îl desemnează.

Rezultă că, atunci când un semn care servește pentru a desemna un produs asociază două elemente verbale, respectiv un termen descriptiv și o denumire geografică precum „Borba” în speță, semnul compus din cele două elemente verbale, întrucât se raportează la proveniența geografică a respectivului produs care este de asemenea descriptiv în privința acestuia, trebuie considerat ca având un caracter descriptiv și, ca atare, ca fiind lipsit de caracter distinctiv.

Presupunând că ar fi demonstrată, împrejurarea că o astfel de denumire geografică ar constitui o denumire de origine protejată în temeiul Regulamentului nr. 1308/2013 nu este în niciun caz de natură să pună în discuție o astfel de interpretare, din moment ce din articolul 102 din acest regulament reiese că o astfel de denumire nu poate fi în esență înregistrată ca marcă.

În plus, faptul că un termen care servește pentru a desemna un loc de fabricație a unui produs sau o instalație în care este fabricat acest produs face parte din diferitele elemente verbale ale denumirii sociale a unei persoane juridice este lipsit de pertinență în ceea ce privește examinarea caracterului descriptiv al acestui termen, având în vedere că o astfel de examinare este efectuată în raport cu produsul pentru care este solicitată înregistrarea mărcii și cu percepția pe care mediile interesate o au asupra acestuia.

Soluția 

Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3, alineatul (1), litera (c) din Directiva 2008/95 trebuie interpretat în sensul că se refuză înregistrarea unei mărci constituite dintr‑un semn verbal precum cel în discuție în litigiul principal, care desemnează produse vinicole și care include o denumire geografică, din moment ce acest semn conține în special un termen care, pe de o parte, este în mod curent utilizat pentru a desemna instalațiile sau locurile în care sunt fabricate asemenea produse și, pe de altă parte, este de asemenea unul dintre elementele verbale care compun denumirea socială a persoanei juridice care urmărește să obțină înregistrarea respectivei mărci.