Într-un pasaj din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Wille vs. Liechtenstein, Curtea aprecia că:„Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale societății democratice, care există nu numai pentru informațiile sau ideile primite favorabil ori considerate ca inofensive sau indiferente, dar și pentru cele care rănesc, șochează sau neliniștesc, potrivit pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere fără de care nu există o societate democratică.”

Pasajul este, fără doar și poate, o marcă a poziției suverane pe care Curtea o conferă dreptului la liberă exprimare și un deziderat general valabil pentru orice speță care acoperă acest subiect. Această „axiomă” este demonstrată și în cauza Magyar Jeti Zrt vs. Ungaria, în care se reiterează faptul că libertatea de exprimare poate fi limitată numai cu respectarea unor condiții foarte stricte, mai ales într-o epocă a digitalizării extinse a informației. 

Situația de fapt

Reclamanta Magyar Jeti Zrt este o companie maghiară care deține un portal de știri online. La data de 5 septembrie 2013, un grup de microbiști fanatici au oprit la o școală primară dintr-un sat, în timp ce se îndreptau cu un microbuz către un meci de fotbal. Elevii școlii generale erau predominant de etnie rromă. Microbiștii au coborât din autobuz, cântând și proferând replici rasiste și amenințând copiii care se aflau în exterior, la locul de joacă. Pentru protejarea copiilor, profesorii au apelat serviciile de poliție, au condus copiii în clădire și le-au indicat să se ascundă. Microbiștii s-au retras abia în momentul în care a sosit poliția.

În aceeași zi, liderul minorității locale rrome din zonă a oferit un interviu, împreună cu unul dintre copii și mama acestuia, unei surse media locale cu aplecare asupra problemelor minorității. Pe parcursul descrierii evenimentelor petrecute, liderul a statuat în permanență că a fost o acțiune „Jobbik” (Alianța Tinerilor de Dreapta—Mișcarea pentru o Ungarie mai bună, pe scurt Jobbik, este un partid politic de dreaptă sau extrema dreaptă din Ungaria). În aceeași zi, interviul a fost publicat pe Youtube.

În data de 6 septembrie 2013, reclamanta a publicat un articol referitor la incidentul din Konyár, pe portalul de știri, cu titlul „Suporteri care se îndreptau spre România au oprit la o școală pentru a amenința copii de etnie rromă”.

Articolul cuprindea următoarele pasaje: „Din informațiile furnizate, reiese că un microbuz cu suporteri care se îndreptau spre un meci de fotbal între România și Ungaria au oprit la o școală primară din Konyár pentru a amenința copii de origine rromă. Suporterii consumaseră alcool și au început să profereze injurii la adresa rromilor și să amenințe copiii. Domnul J.Gy, președinte al comunității locale rrome a dat detalii despre incident. O conversație telefonică cu acesta a fost încărcată pe Youtube”.

Sintagma „încărcată pe Youtube” apărea în culoarea verde, indicând că servea drept text ancoră pentru un hyperlink către filmulețul încărcat pe Youtube. Printr-un click aplicat textului verde, cititorii puteau deschide, într-o pagină web nouă, video-ul de pe platforma Youtube.com.

Hyperlink-ul a fost reprodus, ulterior, pe alte trei platforme web, aparținând altor publicații. 

În data de 13 octombrie 2013, partidul politic Jobbik a formulat o acțiune în fața Înaltei Curți din Debrecen, acuzând reprezentantul local al minorității, compania reclamantă și alte companii de defăimare. Acesta a argumentat că utilizarea termenului Jobbik în legătură cu incidentele prezentate și publicarea hyperlink-ului către filmulețul încărcat pe Youtube, pârâții au încălcat dreptul său legal la reputație.

Curtea a statuat că, într-adevăr, afirmațiile reprezentantului local au creat impresia falsă că partidul politic a fost implicat în incident, iar compania a fost găsită răspunzătoare de răspândirea de informații defăimătoare, încălcând dreptul partidului la reputație, fiindu-i impus să publice scuze oficiale și să înlăture hyperlink-ul de pe portal.

Cererea reclamantei și dreptul fundamental vizat

Nemulțumită de soluția instanțelor de la nivel național, compania maghiară s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciind că prin decizia Înaltei Curți din Debrecen, care o consideră răspunzătoare de răspândirea unor informații defăimătoare îi încalcă dreptul la liberă exprimare, astfel cum este reglementat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 

2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Considerentele Curții și soluția

Pentru a stabili dacă a existat sau nu o încălcare a art. 10 din Convenție, Curtea a considerat că este necesar să se aplece asupra unor criterii specifice. Astfel, Curtea a analizat

1. dacă limitarea libertății de exprimare comportă o reglementare la nivel național

2. dacă există un scop legitim în raport de care să fie acceptată o limitare și

3. dacă limitarea este necesară într-o societate democratică.

1. Cu privire la prescrierea de către lege a unei astfel de limitări, Curtea apreciază că nu este suficient să existe o reglementare la nivel național, ci că este important să se analizeze care este calitatea conținutului acesteia, care este domeniul pe care îl acoperă, cui îi este adresată și nivelul de precizie. Astfel, analizând decizia de la nivel național, Curtea observă că atașarea unui hyperlink a fost considerată defăimătoare în contextul art. 78 din Codul civil maghiar, care nu reglementează explicit această materie și nici nu comportă o limitare expresă.

2. Cu privire la scopul legitim, Curtea a achiesat la argumentele Guvernului maghiar, acceptând că interferența urmărește protejarea drepturilor altor persoane.

3. Necesitatea într-o societate democratică, fiind un criteriu abstract, este mai dificil de analizat. Cu toate acestea, jurisprudența CEDO a subliniat, de-a lungul timpului, care sunt principiile fundamentale care trebuie verificate pentru a dovedi necesitatea.

În examinarea îndeplinirii acestui criteriu aplicat în speță, Curtea consideră esențial să se stabilească dacă autoritățile naționale au înclinat corect balanța în protejarea a două valori garantate de Convenție care au venit în conflict una cu cealaltă, respectiv libertatea de exprimare, prevăzută de art. 10 din Convenție și dreptul la respectarea vieții private, protejat de art. 8 din Convenție.

Speța subliniază datoriile și responsabilitățile pe care la presupune deținerea unui portal de știri pe Internet, prin prisma art. 10 din Convenție, în situația particulară în care un articol online include un hyperlink către conținuturi ilegale.

Internetul are un rol important în sprijinirea accesului publicului la informații, iar hyperlink-urile, în sine, permit utilizatorilor să navigheze spre și dinspre materiale într-o rețea caracterizat prin disponibilitate a unei cantități mari de informații. Prin natura lor tehnică, hyperlink-urile sunt diferite de actele tradiționale de publicare, care, drept regulă generală, asigură accesul direct la informații; ele servesc atragerii atenției publicului cu privire la existența unor materiale pe alte site-uri web.

În cauza de față, Curtea apreciază că în articol se menționează simplu că un interviu oferit de reprezentantul comunității rrome se regăsește pe Youtube și se oferă acces prin hyperlink, fără comentarii adiționale sau reproduceri ale interviului și fără vreo mențiune asupra partidului politic.  De asemenea, nicăieri în articol nu se menționează că autorul susține, în vreun fel, conținutul defăimător.

Raportat la această abordare, este legitim să se considere că jurnaliștii din prezenta cauză au presupus rezonabil că afirmațiile din interviul la care făceau trimitere, deși controversate, rămân în sfera criticii permise a partidelor politice și, prin urmare, nu ar fi ilegale. Restricția este, așadar, disproporționată.

Dat fiind faptul că din cele trei criterii relevante este îndeplinit doar unul, se consideră că a existat, într-adevăr, o încălcare a art. 10 din Convenție. 

Concluzii

Curtea Europeană a apreciat că este prea împovărător și, adeseori, imposibil, ca jurnaliștii să își pună întrebări cu privire la legalitatea fiecărei pagini la care fac trimitere prin intermediul link-ului, iar o astfel de responsabilitate ar restricționa libertatea presei.

Cu toate acestea, astfel cum reiese din noutățile jurisprudențiale, Curtea nu exclude posibilitatea de a ține responsabili jurnaliștii în situațiile în care se poate dovedi vinovăția celor care răspândesc prin hyperlink conținut ilegal.