Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă, pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce iar în gheare o spadă și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice.
Un proiect de lege, care readuce Coroana de Oțel a Regilor României pe capul acvilei din stemă, a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana în locul ei firesc, deasupra scutului albastru (în Stema Regală, Coroana de Oțel gri se găsește pe scut, având dimensiune mare, iar acvila romană poartă pe cap o coroană de aur mică, de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”).
În conformitate cu dispoziţiile art. II alin. 1 din Legea nr. 146/2016 pentru modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, în vigoare de la 22 iulie 2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 542/2016), „până la data de 31 decembrie 2018, autorităţile publice” au avut „obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora, astfel cum sunt modificate” prin disp. art. I alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 146/2016:„Scutul mare, pe albastru (al stemei, respectiv, al sigiliului – n. red), are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan.”
Potrivit motivării proiectului de Lege, readucerea Coroanei de Oţel pe capul Acvilei din stema ţării are un „rol moral, educativ şi demonstrativ”: „Coroana de oţel de pe Acvilă din Stema Regatului României a fost turnată din oţelul unui tun turcesc capturat în Războiul de independenţă din anul 1877 şi simbolizează caracterul naţional, suveranitatea şi independenţa, obţinută prin jertfă şi lupta străbunilor noştri”.
La 10 Mai 1881, Coroana de Oţel a fost oferită Regelui Carol I la Palatul Regal, cu prilejul încoronării sale ca Rege şi proclamării Regatului României, aceasta fiind purtată şi de Regele Ferdinand I, la încoronarea sa de la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, precum şi de către Regele Mihai I, când a fost uns Rege în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la a doua sa urcare pe tron, în 6 septembrie 1940.
De reţinut! Dacă până la data de 31 decembrie ambele modele de stemă puteau fi folosite în paralel, după aceasta dată vechiul model nu mai poate fi folosit.