În Monitorul Oficial nr. 1087/2018 a fost publicată Decizia nr. 646/2018 a Curții Constituționale referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii. nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, formulată de Președintele României.
Motivarea obiecției
În motivarea cererii, au fost indicate atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, formulare din perspectiva modalității de adoptare a legii care face obiectul controlului, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, se susține, în primul rând, că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 a fost adoptată de Camera Deputaților cu încălcarea dispozițiilor art. 75, alin. (2) din Constituție, cu depășirea termenului constituțional de 45, respectiv de 60 de zile, stabilit pentru prima Cameră sesizată.
Potrivit art. 75, alin. (2) din Constituție, „Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită, termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate”.
Termenul de 45 de zile, respectiv de 60 de zile, prevăzut la art.75 alin.(2) din Legea fundamentală, este un termen care privește raporturile constituționale dintre autoritățile publice, respectiv raporturile dintre cele două Camere ale Parlamentului, pe de o parte, și dintre acestea și Guvern, pe de altă parte, iar, la împlinirea acestuia, dreptul și, totodată, obligația primei Camere competente să dezbată o inițiativă legislativă încetează, legea considerându-se adoptată în forma depusă de inițiator.
Din argumentele formulare de Președintele României, reiese Prima Cameră, în speță Camera Deputaților, a depășit termenele constituționale.
Autorul sesizării susține, de asemenea, că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost adoptată de Camera Deputaților cu încălcarea principiului bicameralismului și dintr-o altă perspectivă, respectiv prin adoptarea legii de către Camera decizională într-o formă substanțial diferită față de forma Camerei de reflecție, cu ignorarea criteriilor esențiale statuate prin jurisprudența constituțională.
Chiar dacă aplicarea acestui principiu nu poate deturna rolul de Cameră de reflecție a primei Camere sesizate, legiuitorul trebuie să țină cont de limitele impuse de principiul bicameralismului. De altfel, însăși Curtea Constituțională a arătat printr-o decizie pronunțată în 2016 că în Camera decizională se pot aduce modificări și completări propunerii legislative, însă Camera decizională „nu poate modifica substanțial obiectul de reglementare și configurația inițiativei legislative, cu consecința deturnării de la finalitatea urmărită de inițiator.”
Ceea ce se subliniază este că, în cadrul procedurii legislative derulate la nivelul Camerei Deputaților, au fost admise 64 de amendamente, modificându-se o serie de dispoziții esențiale din Legea nr.94/1992.
Prin comparație, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat un număr de 77 de amendamente, de natură să transforme în mod radical, prin aportul lor cantitativ și calitativ, filosofia ce a stat la baza inițierii demersului legislativ și a exclus astfel prima Cameră sesizată de la procesul de legiferare.
Așa fiind, autorul sesizării consideră că, din analiza și compararea celor două texte (cel adoptat de Camera Deputaților și cel adoptat de Senat), legea criticată, în forma adoptată de Senat, se îndepărtează în mod substanțial atât de textul adoptat în Camera Deputaților, cât și de obiectivele urmărite de inițiativa legislativă.
Motivând criticile de neconstituționalitate intrinsecă, autorul sesizării scoate în evidență faptul că mai multe prevederi din legea supusă controlului contravin dispozițiilor Legii fundamentale.
Astfel, legea completează funcția de control a Curții de Conturi cu activități de îndrumare și consiliere metodologică menite să asigure respectarea legii și a procedurilor privind formarea, administrarea și utilizarea fondurilor publice. Prevederile reinstituie un control preventiv al Curții de Conturi, fără a se preciza dacă acesta se face la solicitare sau din oficiu, reglementare incompletă care ar crea dificultăți în practică. De asemenea, legea prevede că acest control ar urma să se desfășoare asupra „aspectelor semnificative”, ceea ce instituie o apreciere subiectivă a Curții de Conturi, lipsind textul de claritate, precizie și previzibilitate.
De asemenea, prevederile care instituie obligația Ministerului Public de a transmite o serie de informații către Curtea de Conturi aduc atingere caracterului nepublic al urmăririi penale, principiului separației puterilor în stat și rolului Ministerului Public, iar sintagma „stadiul de soluționare al cauzelor penale care vizează entitățile auditate” este lipsită de previzibilitate.
În același timp, abrogarea dispoziției potrivit căreia Curtea de Conturi certifică acuratețea și veridicitatea datelor din conturile de execuție verificate și nicio altă autoritate nu se poate pronunța asupra datelor înscrise în conturile de execuție este afectat rolul constituțional al Curții de Conturi de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. Mai mult, prin vidul legislativ creat, legiuitorul instituie în mod indirect posibilitatea ca o altă instituție publică să se pronunțe asupra datelor înscrise în conturile de execuție, acest aspect reprezentând o ingerință în atribuțiile constituționale ale Curții de Conturi.
Potrivit noilor reglementări, atribuția de a sesiza organele în drept, în cazul constatării unor fapte pentru care există indicii temeinice că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, este transferată Președintelui Curții de Conturi, după ce, în prealabil, plenul Curții de Conturi aprobă sesizarea organelor în drept. În opinia autorului sesizării, o astfel de abordare este contrară atât conceptului de stat de drept prevăzut de art.1 alin.(3) din Constituție, cât și direcțiilor urmărite în activitatea de control a Curții de Conturi. Mai mult, întrucât plenul Curții de Conturi nu este un organ judiciar, acesta nu are competența de a aprecia dacă unele date, circumstanțe sau împrejurări constituie indicii temeinice că a fost săvârșită o infracțiune sau nu.
Criticile sunt numeroase, vizând majoritatea articolelor cuprinse de actul normativ modificator. Cele anterior evocate reprezintă o parte minoră din argumentele invocate.
Considerentele Curții și soluția
Analizând traseul legislativ al actului normativ, așa cum relatează ultimele noutăți juridice, Curtea constată că a fost depășit termenul prevăzut de art. 75, alin. 2 din Constituție.
În aceste condiții, având în vedere constatarea viciilor de neconstituționalitate extrinsecă determinate de adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi de către prima Cameră sesizată, cu încălcarea termenului prevăzut de art.75 alin.(2) din Constituție, Curtea constată că nu mai este necesară examinarea celorlalte critici de neconstituționalitate extrinsecă și nici a celor de neconstituționalitate intrinsecă formulate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele acestea, Curtea admite obiecția de neconstituționalitate şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi este neconstituțională, în ansamblul său.