Cum este organizată Comisia fiscală centrală?


Comisia fiscală centrală este un organ colegial din cadrul Ministerului Finanţelor Publice abilitată să asigure aplicarea unitară a legislaţiei fiscale şi procedural – fiscale.

Comisia fiscală centrală are responsabilităţi de emitere a deciziilor cu privire la aplicarea dispoziţiilor Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, legislaţiei subsecvente acestora, precum şi a legislaţiei a cărei aplicare intră în sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În Monitorul Oficial nr. 1082/2018, a fost publicat Ordinul nr. 3733/2018 privind componenţa şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale.

Comisia fiscală centrală își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, și este coordonată de secretarul de stat din MFP care răspunde de politicile și legislația fiscală, în calitate de președinte al acesteia.

Comisia este compusă din 7 membri cu drept de vot în cadrul ședințelor, menționați în anexa nr. 2 la Ordinul MFP nr. 3733/2018 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale.

Sesizarea Comisiei se face în situațiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Ordin cu respectarea condițiilor de sesizare dispuse în prezentul articol. Sesizarea Comisiei se face de către:
– structura din cadrul MFP sau al ANAF investită cu soluționarea cauzei pentru care au fost emise opinii contrare;
– structura din cadrul MFP sau ANAF care a constatat aplicarea neunitară a legislației fiscale și procedural-fiscale;
– oricare dintre organele fiscale/instituțiile publice aflate în conflict.
Sesizarea trebuie să cuprindă situația de fapt și temeiul de drept în legătură cu problematica ce face obiectul acesteia, opiniile contrare exprimate cu privire la această problematică sau modul de aplicare neunitară a legislației fiscale și procedural-fiscale ori deciziile părților aflate în conflict, după caz, precum și propunerile de soluții ale structurii/organului fiscal/instituției publice care face sesizarea.

Potrivit noutăţilor legislative, Comisia adoptă soluţii fiscale prin emiterea de decizii în situaţia în care:
a) există opinii contrare formulate de către două sau mai multe structuri din cadrul MFP sau de către o structură din cadrul MFP şi de către o structură din cadrul aparatului central al ANAF cu privire la interpretarea prevederilor Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, a legislaţiei subsecvente acestora, precum şi a legislaţiei a cărei aplicare intră în sfera de competenţă a ANAF, denumită în continuare legislaţie fiscală şi procedural – fiscală;
b) există aplicare neunitară a legislaţiei de către organele fiscale competente;
c) există conflict de competenţă între organul fiscal central şi o instituţie publică ce administrează creanţe fiscale;
d) există conflict de competenţă între organele fiscale locale sau între organul fiscal central şi un organ fiscal local, în cazul în care acesta nu se poate soluţiona pe cale amiabilă.

Deciziile Comisiei aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a prevederilor legale aplicabile în cauza pentru care s-a adoptat decizia.