Încurajarea măsurilor de protecție și sprijinire a persoanelor cu handicap ar trebui să fie întotdeauna o prioritate a agendei legislative. În ton cu acest deziderat, privind în retrospectivă, anul 2018 a fost un an cu progrese majore privind preocuparea față de această arie de discuții.
Un exemplu elocvent este Ordonanța de urgență nr. 69/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care și-a propus actualizarea și împrospătarea dispozițiilor privitoare la asistenții personali și beneficiile persoanei cu handicap.
Surprinzătoare s-au dovedit, însă, modificările făcute în domeniul fiscal. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 422/2018 a fost publicată Legea nr. 111/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dedicată în mod special identificării unor prevederi favorabile din punctul de vedere al impozitului datorat de persoana fizică, pentru persoanele cu handicap.
Sinteza prevederilor privind clădirile și terenurile
Nu se datorează impozit pe clădirea utilizată ca domiciliu, dacă aceasta se află în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat și a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate.
De asemenea, nu se datorează impozit pe clădirea utilizată ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea reprezentanților legali ai acestor persoane, pe care le au în îngrijire, supraveghere și întreținere.
În această situație, este important de precizat că este reprezentant legal persoana care are în ocrotire, supraveghere și întreținere o persoană cu handicap minoră sau incapabilă.
Aceeași scutire se aplică și în cazul terenurilor pe care se află clădirea cu titlu de domiciliu, cu îndeplinirea unor condiții identice.
Termenul de la care se aplică scutirea este data de 1 a lunii următoare celei în care persoana care beneficiază de scutire depune documentele justificative.
Dispoziții privind transportul
Nu sunt supuse impozitării mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.
De asemenea, scutirea se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative.
Bineînțeles, aceste prevederi se adaugă acelora deja existente privind scutirea de la plata impozitului pe venit. Așadar, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat nu datorează impozit pentru veniturile realizate din:
- activități independente, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere;
- drepturi de proprietate intelectuală;
- salarii și asimilate salariilor;
- pensii;
- activități agricole, silvicultură și piscicultură, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică.
În cazul acestor persoane, scutirea de la plata impozitului pe venit se aplică pentru veniturile realizate începând cu data încadrării contribuabilului în gradul de handicap grav sau accentuat, conform documentelor justificative.
Pentru a beneficia de scutire, contribuabilii au obligația de a depune, după caz, la organul fiscal competent sau la angajatorul/plătitorul de venituri documentele care atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat.
Știrile juridice anticipează direcții optimiste pentru anul următor, iar persoanele vizate de aceste reglementări nu pot decât să aștepte dispoziții din ce în ce mai favorabile.