Amenda contravențională este o sancțiune frecvent aplicată pentru încălcarea dispozițiilor calificate de lege și doctrină drept contravenții. Legea prevede că, în anumite cazuri, este oportună și obligatorie înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității.
Potrivit art. 391 din O.G. 2/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 410/2001, „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, dupa caz, şi de partea din amendă care a fost achitată”.
Procedură
După trecerea unui interval de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii amenzii, dacă nu este achitată de bunăvoie şi, suplimentar, este imposibilă executarea silită a amenzii din bunurile sau mijloacele financiare ale contravenientului, se poate înainta către instanță o cerere de înlocuire a amenzii cu ore de muncă în folosul comunităţii.
Instanţa competentă este, conform art. 391, alin (1) şi art. 9, alin (3) din O.G. 2/2001, instanţa în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia, iar calitate procesuală activă o are, potrivit art. 9, alin (1), organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a), în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul.
Tot art. 9 prevede, în alin. (4), că la primul termen de judecată instanţa, cu citarea prealabilă a contravenientului, poate să acorde acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile pentru achitarea integrală a amenzii. Dacă în acest termen amenda nu este achitată, instanţa va proceda la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, cu acordul contravenientului.
Acordul contravenientului
Cu privire la necesitatea acordului contravenientului pentru înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunităţii există contradicţii în jurisprudenţă. Dintr-o perspectivă, necesitatea acordului intimatului nu rezultă (doar) din OG 2/2001, ci derivă din principiile fundamentale care guvernează materia drepturilor omului garantate de art. 42 Constituția României și art. 4 CEDO. Această muncă la care se solicită a fi obligat intimatul nu ar fi impusă unei persoane în detenție, nu constituie serviciu cu caracter militar sau alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu, nu este un serviciu impus de situații de criză sau calamități și nu se datorează nici în baza unei obligații civile normale a intimatului (în sensul de obligație derivând din contracte de muncă sau convenții civile de prestare serviciu), pentru a fi exceptată de la definiția muncii forţate.
În plus față de cele învederate mai sus, nu se poate concepe modalitatea în care intimatul va putea fi constrâns la prestarea activității la care se solicită a fi obligat, dat fiind că lipsește acordul său. Inexistența unor mijloace juridice de constrângere la prestarea activității impune cu necesitate obținerea acordului intimatului.
Pe de altă parte, prin decizia Curţii Constituționale nr. 1354/10.12.2008 s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei “cu acordul acestuia” din art. 9 al OG nr 2/2001. În considerentele deciziei se arată că sancţiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității nu poate fi condiționată de acordul contravenientului, întrucât acest fapt este de natură a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale.
Totodată, prin decizia nr. 7/2010 a Secţiilor Unite s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se următoarele: dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului, iar urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătorie în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării.
Utilitatea practică
Cu privire la utilitatea practică, este lesne de înțeles că este necesară o sancțiune pentru situațiile de neplată a amenzii. Totuși, deși legislația prevede transformarea amenzilor contravenționale în ore de muncă în folosul comunității, un procent foarte mic din cei cărora le-a fost înlocuită sancțiunea ajung să muncească pentru a-și achita amenzile primite, după cum reiese din recentele știri juridice. Acest lucru este consecința faptului că legea nu prevede sancțiuni pentru cei ce refuză să presteze ore de muncă stabilite de instanță. Ironic, singura sancțiune este amendarea acestora. Până când Ordonanța de urgență nr. 108/2003 a abrogat instituția închisorii contravenționale, aceasta era prevăzută ca sancțiune. După revizuirea Constituției din același an, nu mai există posibilitatea de a reinstitui o astfel de sancțiune.