A fost adoptată procedura privind efectuarea investigaţiilor în cazul prelucrării datelor cu caracter personal


Punerea în aplicare a Regulamentului privind protecţia datelor a fost o reală aventură. Recent, potrivit ultimelor noutăţi legislative, a fost aprobată procedura privind investigaţiile.

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 892 din data de 23 octombrie 2018, a fost publicată Procedura de efectuare a investigațiilor.

Procedura de efectuare a investigațiilor („Procedura”) a fost aprobată prin Decizia nr. 161/2018 privind aprobarea Procedurii de efectuare a investigațiilor, de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP.

Prin investigațiile efectuate de ANSPDCP înțelegem acele acțiuni care au ca scop monitorizarea și controlul legalității prelucrării datelor cu caracter personal de către operator.

Conform Procedurii investigațiile pot fi efectuate:
– din oficiu: la propunerea compartimentelor cu atribuții de control ale ANSPDCP; președintelui sau vicepreședintelui ANSPDCP – printr-o rezoluție scrisă; celorlalte compartimente din cadrul ANSPDCP; ca urmare a transmiterii notificărilor de încălcare a securității datelor cu caracter personal; pentru verificarea unor date și informații cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, obținute de către ANSPDCP din alte surse decât cele care fac obiectul unor plângeri, inclusiv pe baza sesizărilor sau a informațiilor primite de la o altă autoritate de supraveghere sau de la o altă autoritate publică; sau în vederea cooperării internaționale, precum și cu celelalte autorități de supraveghere din statele membre, în domeniul protecției datelor cu caracter personal, inclusiv în cadrul operațiunilor comune și al acordării de asistență reciprocă.
– la plângere: analizarea și soluționarea plângerilor se realizează în conformitate cu Procedura de primire și soluționare a plângerilor, aprobată prin decizie a președintelui ANSPDCP.

Investigaţiile pot fi făcute:  pe teren;  la sediul ANSPDCP;  în scris;  la autoritățile/organismele publice.

Investigațiile pe teren constau în verificări efectuate la sediul/domiciliul/punctul de lucru sau alte locații unde își desfășoară activitatea entitatea controlată sau locații care au legătură cu prelucrarea în cauză, după caz.

În cazul investigaţiilor efectuate la sediul ANSPDCP, personalul de control desemnat transmite o adresă de convocare a reprezentanţilor entităţii controlate, cu precizarea datei şi orei de începere a investigaţiei. În adresă se menţionează obligaţia entităţii controlate de a se prezenta la sediul ANSPDCP, după caz, cu documente, înregistrări relevante, echipamente informatice în funcţie de obiectul controlului, actele de identitate ale reprezentantului legal/persoanei împuternicite şi ale entităţii controlate, inclusiv cu ştampila în cazul autorităţilor publice şi registrul de control, dacă este cazul.

În cazul investigaţiilor în scris, se transmite o adresă către entitatea controlată, întocmită de titularul de lucrare şi semnată, după caz, de către şeful ierarhic sau preşedintele ANSPDCP/înlocuitorii acestora, prin care se solicită informaţii, date şi documente necesare soluţionării cazului supus investigaţiei. În adresă se menţionează obligaţia entităţii controlate de a răspunde în scris, cu anexarea de dovezi în copii certificate pentru conformitate cu originalul şi în cadrul termenului stabilit de ANSPDCP.

Iar în cazul constatării încălcării prevederilor legale de către autorităţile/organismele publice, echipa de control încheie un proces – verbal de constatare/sancţionare prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere.

Sancțiunile contravenționale principale aplicate de ANSPDCP sunt avertismentul și amenda.
În urma investigațiilor efectuate, prin procesul-verbal de constatare/sancționare sau prin decizie a președintelui ANSPDCP, se poate emite o avertizare pentru entitatea controlată, în cazul în care există posibilitatea ca, prin operațiunile de prelucrare pe care un operator sau o persoană împuternicită de operator intenționează să le efectueze, să se încalce legislația aplicabilă. Decizia președintelui are la bază procesul-verbal de constatare/sancționare încheiat de personalul de control și documentele aferente.