Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în vederea exercitării controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară, că motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să se realizeze  într-o manieră clară şi coerentă, ca o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. În speță, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamant. Astfel, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de pârât prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, impunându-se soluția casării hotărârii și trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe.

(Decizia nr. 43 din data de 17 ianuarie 2018 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect anulare decizie de respingere contestație)