Codul de procedură civilă prevede în materie de executare silită perimarea acesteia. Astfel, în art. 697 alin. 1) C. procedură civilă se prevede că în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.

Potrivit ştirilor juridice, dispoziţia de mai sus a fost criticată pe motiv de neconstituţionalitate fiind sesizată Curtea Constituţională.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate lasă fără efect instituţia perimării, întrucât permit în mod legal o conivenţă între creditorul urmăritor şi executorul judecătoresc, în sensul eliminării oricărei posibilităţi ca, în anumite condiţii, perimarea să intervină. Dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate, deoarece, din modul în care este condiţionat termenul de la care începe să curgă, termenul de perimare în drept, de 6 luni, este incert şi imprevizibil, fiind lăsat în mod nejustificat la aprecierea executorului judecătoresc, fără limitare în timp. Dispoziţiile legale criticate condiţionează obligaţia creditorului de efectuare a unui act/demers de solicitarea în scris a executorului judecătoresc, fără să existe o limită în timp în care să se facă această solicitare. Debitorul se va afla permanent în incertitudine şi insecuritate juridică, iar perimarea de drept rămâne, practic, fără niciun efect, lipsind orice marjă rezonabilă de apreciere.

În lipsa unor termene şi condiţii explicite în care executorul judecătoresc să emită adresa către creditor prin care să îi solicite îndeplinirea unui act în interesul executării ori să opteze pentru suspendarea executării pentru o perioadă limitată, ori să constate imposibilitatea executării debitorului, instituţia perimării este lipsită de efecte juridice, afectând legalitatea executării silite şi imparţialitatea justiţiei în procesul civil în faza executării silite.

Curtea Constituţională a reţinut că prin reglementarea legală criticată, intervenţia perimării executării silite este circumstanţiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligaţiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de şase luni. Termenul de perimare începe să curgă din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia legiuitorul a lăsat la aprecierea executorului judecătoresc prerogativa de a determina incidenţa instituţiei perimării şi a efectelor acesteia, în cadrul executărilor silite pe care le efectuează, Curtea a constatat că dispoziţia legală criticată dă expresie rolului activ al executorului judecătoresc. Dacă executorul judecătoresc are obligaţia de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură şi părţile din această procedură trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege. În privinţa creditorului, Curtea a reţinut că, potrivit art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, acesta are obligaţia să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop, iar în privinţa debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu. În concluzie, perimarea operează ca o sancţiune pentru inactivitatea sau neglijenţa creditorului care a fost încunoştinţat, în scris, de obligaţiile sale de către executorul judecătoresc.

Referitor la invocarea pretinsei încălcări a principiului egalităţii în drepturi şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea a reţinut că reglementarea legală criticată se aplică în mod egal pentru toate părţile care au aceeaşi poziţie procesuală, în realizarea aceloraşi categorii de drepturi, astfel încât nu poate reţine încălcarea art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.

Astfel, prin Decizia nr. 235/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 718/2018  a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată.