Dispoziţiile Codului penal pedepsesc efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia.

Nici aceste dispoziţii, potrivit ştirilor juridice, nu au scăpat de critici de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile legale menţionate, mai concret art. 360 Cod penal, sunt neconstituţionale în măsura în care se referă la bunuri comune ale soţilor, întrucât relaţiile de familie între soţi reglementate de Codul civil dau dreptul fiecărui soţ de a folosi bunurile comune, fără consimţământul expres al celuilalt soţ, după cum, fiecare soţ poate încheia acte de conservare, administrare sau dobândire a bunurilor comune.

Din practica instanţelor legea civilă prezumă acordul celuilalt soţ la folosirea bunurilor comune, pe când legea penală incriminează situaţia (ce trebuie dovedită de acuzare) că transferul fondurilor s-a realizat fără acordul titularului – în speţă fără acordul soţului. Premisa de fapt fiind diferită de legea civilă, legiuitorul are, în materie penală, libertate de acţiune.

Circumstanţa că o infracţiune este săvârşită de un membru de familie poate avea diferite conotaţii în legea penală (agravare a răspunderii la infracţiunile de violenţă; îmblânzirea condiţiilor în care ar putea interveni răspunderea penală – de exemplu, art. 231 din Codul penal când furtul se pedepseşte doar la plângere prealabilă, premisă unei reglementări distincte -, art. 379 din Codul penal referitor la nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor; nicio consecinţă – la anumite infracţiuni la care persoana vătămată ar putea fi soţul – de exemplu, distrugerea, înşelăciunea, abuzul de încredere etc.). Chiar dacă situaţia din cauză ar avea asemănări mai mari cu infracţiunea de furt între soţi, legiuitorul îşi păstrează libertatea de a nu edicta, precum la art. 231 din Codul penal, vreo cauză procedurală de pedepsibilitate – pedepsirea doar la plângere prealabilă sau vreo cauză de nepedepsire sau micşorare a pedepsei, fiind vorba nu de neconstituţionalitate, ci de optică a politicii penale.

Curtea Constituţională a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele – cum ar fi în speţă cele din Codul penal cu cele din Codul civil [art. 339 şi următoarele din Codul civil referitoare la regimul comunităţii legale de bunuri] – şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

Având în vedere cele de mai sus prin Decizia nr. 353/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 650/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.