Statul acordă o alocaţie pentru susţinerea familiei ca formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani.

Legea privind alocaţia pentru susţinerea familiei nr. 277/2010 prevede că de această alocaţie beneficiază familia. În ceea ce priveşte cuantumul ei, potrivit ultimelor noutăţi legislative, acesta a fost rediscutat considerându-se că se încalcă dispoziţiile constituţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor invocate din Legea fundamentală, întrucât beneficiază de aceeaşi alocaţie atât familiile cu 4 copii, cât şi cele cu un număr mai mare, respectiv 11 copii, aşa cum este în prezenta cauză. Prin urmare, se apreciază că familiile cu un număr mai mare de 4 copii sunt discriminate.

Curtea Constituţională a reţinut că aceste dispoziţii reglementează cuantumul lunar al alocaţiei pentru sprijinirea familiei în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (2) din lege, şi anume în ipoteza familiei monoparentale, adică “familia formată din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta“. Or, în speţă, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 277/2010 nu se aplică, deoarece, aşa cum reiese din actele dosarului, reclamantul împreună cu soţia şi copiii lor formează o familie în sensul art. 2 alin. (1) din lege, pentru care cuantumul alocaţiei este prevăzut la art. 5 din aceeaşi lege.

Astfel, ţinând cont de dispoziţiile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 277/2010 nu are legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată şi, ca atare, este inadmisibilă.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 277/2010, prin Decizia nr. 177 din 21 martie 2017, Curtea a constatat netemeinicia acesteia, întrucât Legea nr. 277/2010 instituie alocaţia pentru susţinerea familiei ca formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani. Potrivit art. 1 alin. (2) din lege, acordarea acestei alocaţii are ca scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, precum şi stimularea frecventării de către copiii de vârstă şcolară, aflaţi în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învăţământ, organizate potrivit legii.

Curtea a constatat că dreptul la alocaţia pentru sprijinirea familiei nu reprezintă un drept constituţional, care să fie prevăzut în Legea fundamentală, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie.

Prin Decizia nr. 150/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 590/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate. Curtea a reţinut că instituirea, prin lege, al aceluiaşi cuantum al alocaţiei atât pentru familiile cu patru copii, cât şi pentru familiile cu mai mult de patru copii nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece alocaţia pentru sprijinirea familiei nu reprezintă un drept fundamental, ci o măsură de protecţie socială la latitudinea legiuitorului, neprevăzută expres în Constituţie, astfel încât legiuitorul are o largă marjă de apreciere în stabilirea limitelor acestei alocaţii.